Oțeluri carbon și aliate
- S235
- C45
- 42CrMo4
- 16MnCr5
- 11SMn30
Grupa de bază a construcției de mașini. S235 e oțel de construcție nealiat, ieftin și iertător. C45 se poate îmbunătăți prin călire și revenire. 42CrMo4 vine de obicei deja îmbunătățit, cu duritate uniformă pe secțiune: se strunjește previzibil, dar cere scule mai rezistente decât C45 și nu iartă un tăiș tocit. 16MnCr5 e oțel de cementare - se prelucrează în stare moale și se durifică doar la suprafață, după carburare, deci cotele finale se dau înainte de tratament, cu adaos pentru rectificare. 11SMn30 e oțel-automat cu sulf: taie ușor, cu așchie scurtă, potrivit pentru serii mari de repere mici, dar nu se sudează și nu se durifică.
Mărcile listate sunt uzuale în producția curentă - de confirmat cu clientul.
Oțeluri inoxidabile
- 1.4301 / 304
- 1.4404 / 316L
- 1.4542 / 17-4PH
Austenitice (1.4301, 1.4404): nemagnetice, tenace, cu conductivitate termică mică - căldura rămâne în tăiș, nu pleacă cu așchia. Se lucrează cu avans ferm și răcire abundentă; o trecere prea ușoară ecruisează suprafața și o face mai greu de tăiat decât era. 1.4404 are molibden, deci ține mai bine la cloruri. 1.4542 (17-4PH) e martensitic cu durificare prin precipitare: se prelucrează în stare solubilizată și se durifică apoi, la temperatură joasă, cu deformație mică - de aceea se alege unde se cer și rezistență, și cote strânse.
Oțeluri de scule și călite
Peste circa 55 HRC, așchierea cu plăcuțe din carburi nu mai e economică: scula se uzează mai repede decât avansează piesa. Forma se dă deci înainte de tratamentul termic, cu adaos, iar cotele finale după - prin rectificare și electroeroziune cu fir, unde duritatea nu mai contează. La aceste repere ordinea operațiilor decide rezultatul mai mult decât viteza fiecăreia, iar deformația la călire se absoarbe din adaosul lăsat, nu se corectează după.
Prelucrate prin rectificare și electroeroziune cu fir după tratament.
Aluminiu
- EN AW-6082
- EN AW-7075
- EN AW-2024
Se așchiază repede, dar rezultatul ține de rigiditatea prinderii și de tensiunile din semifabricat: o placă groasă degroșată pe o singură față se curbează înainte să apuci s-o finisezi. EN AW-6082 e aliajul de uz general, sudabil și anodizabil. 7075 și 2024 sunt aliaje de rezistență - se așchiază bine, rezistă mai slab la coroziune și nu se sudează curent. La toate, calitatea suprafeței ține mai mult de geometria tăișului și de evacuarea așchiei decât de aliaj.
Alamă, bronz, cupru
Alama taie ușor, cu așchie scurtă, și ține cote fine - de aceea e materialul clasic pentru repere mici de armătură și fitinguri. Bronzul cere tăișuri ascuțite, fiindcă tinde să se lipească de sculă. Cuprul pur e cel mai greu dintre ele la finisaj: e moale și se mânjește sub tăiș. Toate trei conduc căldura foarte bine, deci piesa rămâne rece la prelucrare, dar se dilată vizibil în mână - la cote strânse, temperatura de măsurare se stabilește pe desen.
Materiale plastice tehnice
Se prelucrează repede, dar cota se obține altfel decât la metal: coeficientul de dilatare e de câteva ori mai mare - la POM, de aproape zece ori, iar PA6 absoarbe umiditate din aer și își schimbă dimensiunile zile în șir după prelucrare. POM e cel mai stabil dintre cele trei și cel mai potrivit pentru cote strânse. PEEK rezistă la temperatură și la chimicale, dar e scump și cere scule ascuțite, fiindcă topește ușor la tăiș. La toate, toleranțele și condițiile de măsurare se discută pe desen, nu se presupun.
